Parlamentul şi Guvernul Elveţiei vor deschiderea graniţelor pentru români
Publicat la 09.09.2008, 14:27:14
Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, a discutat cu omologul său din Elveţia, consilierul federal Doris Leuthard, despre relaţiile economice dintre România şi Confederaţia Elveţiană. Principalele teme de pe agendă au fost libera circulaţie a românilor şi investiţiile elveţiene în ţara noastră.
“Oamenii de afaceri elveţieni susţin extinderea pentru România a dreptului la liberă circulaţie,” a declarat ministrul economiei şi finanţelor.
Ministrului elveţian al Economiei, Doris Leuthard, a anunţat că Parlamentul şi Guvernul federal au aprobat deschiderea graniţelor şi a spus că anul viitor va fi luată decizia finală. Atunci Elveţia va organiza un referendum.
În acest moment, românii pot vizita fără viză Elveţia, unde pot sta maxim 90 de zile, perioadă în care nu se pot însă angaja. Pe de altă parte, Doris Leuthard a precizat că Elveţia va continua să susţină reformele din România.
"Guvernul a decis o contribuţie de 181 de milioane de franci elveţieni. Parlamentul nostru va decide dacă aprobă sau nu suma. Ministrul Varujan Vosganian se va ocupa de elaborarea contractelor în domeniul energiei, integrării minorităţilor şi dezvoltării,” a declarat Doris Leuthard, ministrul elveţian al Economiei.
Potrivit ministrului Vosganian, comerţul între cele două ţări a atins 600 de milioane de euro, iar capitalul elveţian în România a ajuns la două miliarde de euro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
