Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au hotărât, joi, să prelungească programul dezbaterilor pe proiectul de buget de stat pentru anul 2009 şi pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.
Secretarul Camerei Deputaţilor, Cezar Preda (PD-L), a anunţat că programul Camerelor este extins şi pentru următoarele trei zile, între orele 9 şi 24. "În condiţiile în care bugetul nu este adoptat până duminică, la ora 24, luni dimineaţa vor continua dezbaterile pe bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale. Dacă bugetul va fi votat până atunci, programul Camerei Deputaţilor va începe luni, cu şedinţa de plen de la ora 16", a spus Preda, la finele şedinţei Birourilor Permanente de joi seara.
Sursa:NewsIn



