Banca Comercială Carpatica şi Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii continuă parteneriatul şi în 2007. Potrivit protocolului, şi în acest an Carpatica va derula programul naţional de susţinere a investiţiilor realizate de către întreprinderi nou-înfiinţate şi microîntreprinderi.
În cadrul programului, întreprinderile nou-înfiinţate, microîntreprinderile, precum şi întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de un ajutor financiar nerambursabil de până la 60% din valoarea proiectului, dar nu mai mult de 50.000 euro. Ele vor avea acces la obţinerea unor credite în condiţii avantajoase.
Şi în 2006, Banca Comercială Carpatica a fost singura bancă selectată pentru derularea acestui program, în valoare de 44,5 milioane de lei. Banca sibiană a acordat anul trecut credite în valoare de peste 18,5 milioane de lei.
Parteneriat Banca Carpatica - Agentia pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii
Publicat la 05.04.2007, 09:03:45
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
Bursa explodează înaintea verdictului S&P, dar leul se prăbușește
Piețe financiare
Curs BNR valabil 3 octombrie 2026: 1 euro = 5.3447 lei. Leul a slăbit în această săptămână
Piețe financiare
