money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Partidele au inceput cheta pentru campanie

Publicat la 21.04.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Partidele au inceput cheta pentru campanie

La PDL, contributia pentru partid este, potrivit unor surse, de aproximativ 20.000 de euro pentru fiecare candidat. Pentru candidatii liberali, suma cu care ar trebui sa contribuie la centru fiecare dintre acestia s-ar putea ridica la 30.000 de euro, potrivit unor reprezentanti ai partidului.

Seful de campanie al PNL, Rares Manescu, a declarat pentru Business Standard ca suma exacta va fi stabilita insa la inceputul saptamanii viitoare, cand liderii de filiale se vor intalni cu membrii conducerii centrale a partidului. Potrivit trezorierului PNL, Demirel Spiridon, calculele privind cotizatia individuala a candidatilor si a filialelor se vor face in functie de suma de 475.000 de euro, cat se estimeaza ca va costa campania la nivel de partid. Pe de alta parte, social-democratii sustin ca nu vor impune masura unei cotizatii pentru fiecare candidat, pe care o considera “una de dreapta”.

“Daca am fi considerat necesara o taxa de acest gen, am fi aplicat-o pana la alcatuirea listei, pentru ca acum nu mai poti convinge pe nimeni sa dea bani”, a declarat pentru Business Standard responsabilul de campanie al PSD, deputatul Valeriu Zgonea. Potrivit unor surse politice, fiecare candidat social-democrat ar fost avertizat ca actiunile din campanie l ar putea costa tot aproximativ 30.000 de euro. “Avem stabilit un buget de campanie, dar nu este public. Avem modul nostru de a strange bani, despre care nu pot sa va spun decat ca nu este ilegal”, a mai comentat Zgonea.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite