Preşedintele Traian Băsescu a fost sunat de omologul bulgar, Gheorghi Părvanov, care i-a cerut ca România să transporte gratuit gazul pe care Bulgaria urmează să-l primească din Ucraina, afirmă agenţia bulgară FOCUS News, care citează un comunicat al Preşedinţiei bulgare.
Preşedintele bulgar Gheorghi Părvanov a discutat la telefon cu preşedintele Traian Băsescu pe tema efectelor crizei gazelor asupra economiilor celor două ţări. Agenţia nu precizează când a avut loc această convorbire telefonică.
Referindu-se la decizia Ucrainei de a furniza Bulgariei gaz natural din propriile rezerve, preşedintele Părvanov a cerut României să asigure tranzitul gratis al gazului natural prin sistemul său de distribuţie, dacă va fi nevoie.
Pe de altă parte, preşedintele Băsescu şi-a luat angajamentul să înceapă transportarea gazului natural ucrainean spre Bulgaria de îndată ce acesta ajunge la staţia de la Isaccea.
Băsescu i-a mai spus omologului bulgar că România este gata să furnizeze păcură şi electricitate Bulgariei, dacă va avea nevoie.
Sursa: NewsIn



