Angela Merkel, şefa guvernului german, a făcut săptămâna trecută tot ce a putut pentru a reanima spiritul european al ţării sale. La congresul partidului său, Uniunea Creştin Democrată (CDU), a vorbit despre războaiele trecute şi rolul Europei moderne în edificarea păcii. Şi‑a salutat predecesorii pentru unificarea Europei şi a Germaniei. Şi a făcut apel la propriul interes: prosperitatea Germaniei depinde de bunăstarea Europei. Acum, când continentul se confruntă cu „cele mai negre zile de la Al Doilea Război Mondial încoace“, a sosit vremea unui imbold pentru amplificarea integrării, în vederea salvării euro. „Sarcina generaţiei noastre este să desăvârşească uniunea economică şi monetară, să construiască uniunea politică a Europei, pas cu pas“. Să renască federalismul european în Germania? Nu prea.
Retorica Angelei Merkel a fost, în mod ciudat, detaşată de evenimentele recente. A ignorat apelul preşedintelui francez Nicolas Sarkozy de a transforma zona euro în inima „federală“ a UE şi ideea lui, creatoare de diviziuni, de a scăpa de cei 10 membri non‑euro (mulţi dintre ei vecini ai Germaniei). A părut surdă la stridentele cereri britanice de repatriere a unor puteri ale UE. În esenţă, propunerile ei au fost subţiri: sancţiuni automate pentru cei ce încalcă regulile fiscale (UE tocmai a adoptat un set de prevederi similare) şi aducerea contravenienţilor fiscali în faţa Curţii Europene de Justiţie (de parcă judecătorii ar trebui să fie arbitrii politicilor economice).
