„Cea de-a doua aeronavă a Tarom a decolat din Bacău la ora 13:24 şi va sosi pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti la ora 14:05”, se arată într-un comunicat al companiei.
Potrivit Tarom, prioritatea principală a personalului companiei a constat în asigurarea conexiunilor pasagerilor cursei, care vor fi compensaţi, conform regulamentelor europene.
„Pe durata aşteptării pentru continuarea călătoriei, pasagerii cursei RO802 au fost asistaţi de personalul Tarom de la staţia Bacău, oferindu-li-se tot confortul necesar”, informează Tarom.
De asemenea, potrivit Tarom, o echipă tehnică a companiei evaluează aeronava, care „aparent se află în stare bună”. Avionul va fi adus la Bucureşti, imediat ce va fi declarat apt pentru zbor, acesta urmând ulterior să treacă prin alte controale tehnice amănunţite, înainte de a fi reintrodus în programul de zbor.
Operatorul de zboruri anunţa anterior că un număr de 19 pasageri în conexiune externă ai cursei vor fi rerutaţi către destinaţiile originale cu o întârziere de 4-5 ore.
Cursa Tarom RO802 Bacău-Otopeni, cu 23 de pasageri la bord, operată cu un avion de tip ATR42-500, cu ora de decolare 07:05, a suferit un incident tehnic, care a dus la ieşirea de pe calea de rulare a aeronavei. Pasagerii aflaţi la bordul avionului au fost debarcaţi fără incidente. Aceştia au optat pentru continuarea călătoriei, cu o altă aeronavă a companiei.
În urma incidentului, niciun pasager nu a fost rănit, iar aeronava nu a suferit avarii.
Pasagerii cursei Bacău-Otopeni au fost preluaţi de un alt avion Tarom
Publicat la 23.01.2010, 14:08:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
