În afara accesului la conexiunea de internet fără fir (WLAN), serviciul va mai permite pasagerilor să trimită SMS-uri cu telefoanele mobile şi să transmită date prin intermediul telefoanelor smart, precum PDA, iPhone sau BlackBerry.
Lufthansa implementase între mai 2004 şi finalul lui 2006 un serviciu de internet de mare viteză, 69 de avioane ale companiei germane fiind echipate cu FlyNet, ceea ce-l făcea transportatorul cel mai important care propunea acest serviciu, cu 30.000 de utilizatori în fiecare lună.
În 2006, Lufthansa, asociată atunci cu constructorul american Boeing, a decis să renunţe la această activitate, care necesita foarte multe investiţii şi nu se dovedea prea rentabilă.
O mare parte din flota de cursă lungă va fi dotată în primul an de implementare a FlyNet, urmând ca în următorii doi ani serviciul să fie disponibil pentru întreaga flotă, a spus preşedintele consiliului director al Lufthansa, Wolfgang Mayrhuber, fără să dea însă detalii despre valoarea investiţiilor ce ar urma să fie făcute.
Cât priveşte costurile pentru pasageri, Mayrhuber a spus că acestea se vor alinia celor practicate în timpul colaborării cu Boeing, respectiv 9,95 dolari pe ora de conexiune la internet.
La rândul său, directorul Panasonic Avionics Corp, Paul Margis, a spus că parteneriatul cu Lufthansa este deocamdată exclusiv, însă a precizat că este convins că şi alte companii vor urma exemplul Lufthansa.
Pasagerii Lufthansa s-ar putea conecta la internet în timpul zborului de la jumătatea lui 2010
Publicat la 12.10.2009, 20:56:35
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
