KMG va numi majoritatea persoanelor din Consiliul Director al TRG, ceea ce va reflecta noua structură de acţionariat, se mai arată în comunicatul Rompetrol. Cei doi acţionari au decis să-l numească pe Dinu Patriciu ca Preşedinte şi Director General, "pentru a asigura continuitatea viziunii şi strategiei în managementul companiei", spune comunicatul. "Domnul Patriciu se bucură de deplina încredere şi sprijin din partea acţionarilor", mai precizează documentul.
KazMunayGaz a anunţat, astăzi, semnarea unui contract de achiziţie de acţiuni cu Rompetrol Holding S.A. (Elveţia), pentru 75% din acţiunile companiei olandeze The Rompetrol Group, N.V., a cărei valoare de piaţă a fost evaluată la 3616 milioane USD.
Rompetrol Holding va deţine, în continuare, celelalte 25% din acţiunile TRG. Vânzarea a fost rezultatul unei proceduri de licitaţie privată, care a durat 7 luni şi care a fost coordonată de Grupul de Energie din Londra al băncii de investiţii Morgan Stanley. Contractul a fost semnat în Almaty, pe 24 august.


