“În 2000, am luat cea mai scumpă rafinărie din Europa de Est, pe tona prelucrată. Eu mi-am plătit datoria. Faptul că atualii proprietari nu vor să plătească, e dreptul lor pe care îl au prin contract. La preluarea rafinăriei, în caietul de sarcini figura o datorie de 108 milioane de dolari, care în realitate era de 285 milioane de dolari. S-a ajuns apoi la 572 de milioane prin adăugarea dobânzilor şi a penalităţilor” a spus Dinu Patriciu, fostul proprietar al grupului Rompetrol.
“Din punctul meu de vedere, datoria e plătită, pentru că mi s-a scăzut din preţul de vânzare al Rompetrol. Statul va pierde în orice condiţii, pentru că este un contract beton şi a fost o prostie din partea guvernanţilor să includă recuperarea datoriei la buget. În 2007-2009 aş fi plătit datoria, atunci eram pe profit. Acum, ciclul economic face ca rafinăriile să nu mai fie profitabile. Datoria aceasta nici măcar nu există, e o datorie a statului către stat, iar prin acet joc politic, joc prostesc se urmăreşte discreditatrea moguluilui” a mai spus omul de afaceri
În anul 2003, grupul Rompetrol, deţinut la acea vreme de Dinu Patriciu, a obţinut, din partea Guvernului Năstase, o amânare la plată, pe 7 ani, a datoriilor istorie ale rafinăriei Petromidia, cifrate la 570 de milioane de euro. Datoria a fost convertite în obligaţiuni în favoarea statului, purtătoare de dobândă, cu scadenţa peste şapte ani, adică în septembrie 2010. Ordonanţa a fost ulterior aprobată de Parlament printr-o lege. Legea prevede că datoriile neplătite la scadenţă (obligaţiunile nerăscumpărate de Rompetrol) se convertesc în acţiuni
Compania kazahă de stat KazMunaiGaz, actualul proprietar al grupului Rompetrol, nu a plătit, la scadenţă, decât o mică parte din datorii, convertind în acţiuni cea mai mare parte a daoriei, adică circa 500 de milioane de euro. Capitalul social al rafinăriei a fost ca atare majorat, iar statul a ajuns al doilea mare acţionar al rafinăriei, cu 42%.
