"Pentru mine, sunt trei moduri prin care recuperarea economică se poate întâmpla în România. Rapid. Pentru că, mai devreme sau mai târziu recuperarea va exista. În primul rând, vorbim despre stabilitatea politică. Este primul parametru care este foarte important. În al doilea rând, contează recuperarea în Europa de Vest. Şi în al treilea rând, cred că un element cheie este piaţa construcţiilor. Motorul. Pentru că piaţa construcţiilor este îngheţată azi", a explicat preşedintele demisionar BRD.
Patrick Gelin consideră că anul 2009 ar fi fost şi mai dificil, dacă România nu ar fi avut un acord cu Fondul Monetar Internaţional. Leul s-ar fi depreciat, iar economia ar fi acuzat un şoc extrem de puternic.
"În primul rând, fără acordul cu FMI sunt convins că rata de schimb ar fi fost totalmente alta, cu consecinţe mari pentru portofoliile pe termen lung, de credite în valută. Apoi, costul riscului, care este destul de ridicat astăzi, ar fi fost probabil mai mare şi era probabil riscul, pentru anumite bănci, riscul - nu de faliment - pentru că toţi suntem dependenţi de bănci mamă, dar ar fi fost riscul unor probleme majore", spune Gelin.
Patrick Gelin se aşteaptă ca România să revină pe linia de plutire în 2010, însă o creşterea economică reală va fi marcată abia din 2011. Managerul francez va părăsi începând cu 1 ianuarie funcţia de preşedinte al BRD Groupe Societe Generale din motive personale. Locul său va fi luat de un al expert francez, Guy Poupet.
Urmareste pe Money WebTV toate stirile video si emisiunile The Money Channel
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!
Patrick Gelin, BRD: 2010 va fi anul incertitudinilor (VIDEO)
Publicat la 16.12.2009, 09:35:52
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
