„Guvernul trebuie sa ia in serios rolul de manager al economiei romanesti. Disputa dintre partidele politice nu face decat sa duca la agravarea situatiei economice, iar costurile economice si sociale vor fi greu de suportat“, a spus Coraci.
El a explicat ca, desi reprezentantii Guvernului au declarat initial ca vor construi zeci de mii de blocuri, pentru care aloca sute de milioane de euro, premierul Emil Boc a declarat in fata Parlamentului ca, de fapt, vor fi construite 50.000 de apartamente, iar suma alocata este de 80 milioane de euro. In ceea ce priveste subventionarea agriculturii, Coraci a aratat ca productia agricola a Romaniei ar putea scadea la jumatate in acest an, iar producatorii vor avea o pierdere de circa 1,5 miliarde euro daca nu vor fi subventionati, ceea ce va genera 70.000 de someri in agricultura si in industria chimica. Patronii cer de urgenta reluarea dialogului social, pentru ca toti factorii implicati sa gaseasca noi solutii de iesire din criza.
„Solicitam public implicarea neintarziata a tuturor organismelor statului, a tuturor factorilor politici si sociali, pentru limitarea efectelor starii de criza economica din Romania, a evitarii posibilului colaps al economiei romanesti cu consecinte necuantificabile“, a precizat Coraci. Acesta a criticat si faptul ca, dintre masurile anticriza adoptate la inceputul anului, cele mai multe nu au fost bugetate, Guvernul nestiind de unde sa faca rost de finantare. (S.C.)
Patronii cer masuri anticriza concrete
Publicat la 18.03.2009, 22:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
