“Cerem majorarea acestei perioade cu încă trei luni, pentru că relansarea economică întârzie din cauză că Guvernul nu a aplicat majoritatea măsurilor anticriză adoptate la începutul anului. Scutirea de la plata contribuţiilor pentru şomajul tehnic a ajutat mediul de afaceri să nu trimită oamenii în şomaj definitiv, ceea ce ar fi constituit o povară mai mare pentru bugetul statului”, a declarat, pentru Business Standard Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Scutirea de la plata contribuţiilor sociale a angajatorilor care îşi trimit salariaţii în şomaj tehnic a fost una dintre cele mai importante măsuri anticriză cerute de mediul de afaceri, pentru a evita concedierile colective. Deşi Ministerul Muncii a efectuat modificările la legea şomajului încă din luna martie, măsura nu a putut fi aplicată până în urmă cu o lună, din cauza inexistenţei normelor metodologice.
Patronii vor şase luni de neplată a contribuţiilor
Publicat la 13.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





