Patronul de la Mefin Sinaia a refuzat orice dialog cu angajaţii societăţii intraţi joi dimineată în grevă generală pe termen nelimitat şi a ameninţat că îi dă în judecată pe liderii sindicali pentru că i-au stricat imaginea, a declarat, vineri, pentru NewsIn, liderul sindical Gigel Solomon.

Potrivit lui Solomon, în cursul zilei de joi, patronul societăţii Mefin Sinaia, care este plecat în Statele Unite, le-a trimis sindicaliştilor un mesaj electronic prin care îi ameninţa că îi dă în judecată pentru că i-au stricat imaginea. Acesta a refuzat orice dialog cu protestatarii, motiv pentru care greva continuă şi vineri. Plecarea patronului în America face imposibilă şi continuarea negocierilor cu sindicaliştii, pentru că acesta nu a mandatat pe nimeni cu care să se poată discuta, a mai precizat Solomon.

Angajaţii de la Mefin Sinaia au declanşat, joi, greva generală pe termen nelimitat, după ce negocierile cu administraţia societăţii referitoare la majorările salariale şi la încheierea unui nou contrcat de muncă la nivel de unitate au eşuat.

Conducerea societăţii a promis angajaţilor o creştere salarială cu cinci procente începând din luna septembrie, cinci procente din decembrie, precum şi acordarea unei prime de Paşte de 50 de lei. Totodată, administraţia a cerut salariaţilor să semneze un document conform căruia renunţă la greva generală.

Angajaţii au cerut o majorare salarială corespunzătoare nivelului inflaţiei din ultimii doi ani, când a fost negociat ultimul contract de muncă la nivel de unitate. Salariaţii de la Mefin Sinaia se plâng că nici unul dintre drepturile lor prevăzute în contractul colectiv pe ramură nu este respectat de firma americană DCI Walbridge Partners, care a cumpărat societatea de la statul român, în 2003.

Angajaţii de la Mefin Sinaia susţin că singura creştere salarială de la momentul privatizării a fost în anul 2005, când salariile s-au majorat cu 12%, procent care nu acoperea inflaţia din anul precedent. Potrivit lui Solomon, salariul mediu brut la Mefin Sinaia este de 750 lei, dar mai mult de jumătate dintre angajaţi câştigă lunar cel mult 600 de lei.

Totodată, sindicaliştii mai reclamă şi faptul că societatea este împinsă în mod deliberat spre lichidare pentru ca firma care a preluat-o să poată dezvolta afaceri imobliare, terenul pe care este amplasată uzina fiind ideal pentru un complex hotelier, având în vedere zona turistică. Solomon a mai precizat că deşi patronii s-au obligat, atunci când au cumpărat uzina, să investească 1,7 milioane de dolari, până în prezent nu s-a făcut nicio investiţie majoră, angajaţii lucrând cu utilaje vechi de peste 30 de ani.

DCI Walbridge Partners a achiziţionat de la statul român societatea Mefin Sinaia în anul 2003 cu suma de trei milioane de dolari. Mefin Sinaia este singurul producător din România de echipamente şi piese pentru motoarele Diesel.
 
Sursa: NewsIn