Cei patru bancheri au fost acuzaţi că l-au ajutat pe violoncelistul Serghei Roldughin să mute fonduri suspectate că ar fi aparţinut liderului Rusiei.
Foştii directori de la sucursala din Zurich a băncii ruseşti Gazprombank au primit sentinţe de şapte luni închisoare cu suspendare pentru că l-au ajutat pe muzicianul Serghei Roldughin să transfere sume uriaşe fără să se intereseze de provenienţa banilor.
Supranumit şi "Violoncelistul lui Putin”, Roldughin face parte din categoria persoanelor denumite neoficial "portofelul lui Putin" - şi Roman Abramovici are o astfel de titulatură în presă.
Serghei Roldughin ar fi transferat între 2014 şi 2016 aproximativ 30 de milioane de franci elveţieni (31 de milioane de dolari) în conturile băncii din Elveţia, dar nu a dat nicio explicaţie credibilă cu privire la provenienţa banilor.
Conform legislaţiei elveţiene, băncile sunt obligate să respingă sau să închidă conturile, dacă au îndoieli cu privire la titularul contului sau la sursa banilor. Roldughin, ca violoncelist, nu ar fi putut câştiga astfel de sume. El este naşul fiicei celei mai mari a lui Vladimir Putin, Maria.
Judecătorul de la tribunalul din Zurich a declarat că fără îndoială Roldughin n-ar fi putut fi adevăratul proprietar al banilor pe care i-a depus. Cei patru bancheri care au deschis conturile ar fi trebuit să-şi pună întrebări: domnul Roldughin nu avea niciun venit aparent, deci de unde proveneau banii? - a arătat judecătorul. Cum nu au făcut acest lucru, ei au fost găsiţi vinovaţi de încălcarea legilor elveţiene în materie de precauţie financiar-bancară.



