money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Patru bănci româneşti sunt interesate să obţină linii de finanţare de la BEI şi BERD

Publicat la 09.03.2009, 09:16:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Patru bănci româneşti sunt interesate să obţină linii de finanţare de la BEI şi BERD


Bancpost ar putea împrumuta până la 80 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Investiţii. Liniile de finanţare sunt destinate IMM-urilor pentru proiecte din industrie, agricultură, servicii comerciale, turism, energie şi protecţia a mediului.

BCR, cea mai mare bancă locală, urmează să obţină de la BERD un împrumut de până la 100 de milioane de euro, într-o singură tranşă, tot pentru acordarea de credite IMM-urilor. Banii vor merge spre finanţarea producţiei, a investiţiilor, dar vor putea fi folosiţi şi drept capital de lucru. Împrumutul pentru BCR va fi al doilea de această valoare după cel acordat Băncii Transilvania în decembrie anul trecut, tot pentru IMM-uri. Chiar dacă are o pondere redusă în totalul creditelor acordate de BCR, finantarea BERD vine într-un moment în care băncile româneşti au dificultăţi din ce în ce mai mari de accesare a finanţărilor din străinătate.

Preşedintele OTP Bank, László Diósi a declarat pentru The Money Channel că banca nu va cere guvernului ajutor financiar, însă anticipează încheierea unui acord, în aprilie, cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltatere care ar putea consolida capitalul băncii. Alpha Bank, de asemenea analizează posibilitatea contractării unui împrumut de la BERD.

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite