Firma Aisa Invest face parte din Grupul "Serviciile Comerciale Romane", controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza. SCR deţine un combinat similar cu Oltchim-ul, Chimcomplex Borzeşti, iar prin achiziţia Oltchim urmăreşte concentrarea producţiei de produse chimice din România. Potrivit prezentării online, firma AISA Invest oferă consultanţă şi servicii în management, realizare de proiecte pentru atragere de fonduri nerambursabile şi altele. Ştefan Vuza declara în primăvară că este conştient de faptul că nu are puterea financiară să lupte cu firme precum Gazprom.
Pegamont este controlată în proporţie de 70% de Mircea Apostolescu, un om de afaceri din Ploieşti. Firma a derulat lucrări pentru companii precum Petrom, Transgaz, Conpet, Petromservice sau Rominserv.
Producătorul rus de energie electrică TISE (Technologies, Investments, Services, Energy), cu capital majoritar de stat a fost înfiinţat la Moscova, în 2003. Are ca acţionari principali companiile Tehnopromexport, Zarubejneft şi Zarubejneftegaz, ultima subsidiară a Gazprom.
Principalul acţionar minoritar la Oltchim, firma germană PCC, este cel care a confirmat direct pentru The Money Channel că este interesat de achiziţia pachetului majoritar. PCC deţine, potrivit anunţului de privatizare, 18,31% din acţiunile combinatului chimic de la Vâlcea. Într-un interviu din august, şeful OPSPI, Remus Vulpescu, a declarat că PCC nu ar fi tipul de investitor de care are nevoie Oltchim.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.