Patru firme, printre care Gaz de France, vor să facă o centrală electrică la ArcelorMittal Galaţi
Publicat la 26.02.2008, 11:36:58
"Sunt patru companii, printre care şi Gaz de France, care vor să facă o centrală în combinat în zona unde este UCC 2, (Uzina Cocso-Chimică), unde au fost Bateriile de cocsificare nr. 7 şi 8. Vor să folosească integral tot gazul de furnal şi gazul de cocs şi bănuiesc că în intenţia lor este şi gazul de la oţelării, însă acolo trebuie modificate instalaţiile. Din ce am primit de la ei, vor să colecteze tot gazul de cocs şi de furnal, să nu-l mai care prin reţele peste tot că e costisitor şi să facă energie electrică şi abur tehnologic. Noi am fost invitaţi, trebuie să mergem. Nici nu ştiu în ce calitate m-au chemat, ca specialist sau ca primar", a declarat, marţi, edilul-şef. Dumitru Nicolae a ocupat funcţia de director general al combinatului siderurgic gălăţean în perioada dinaintea privatizării acestuia.
Potrivit primarului, centrala va produce energie electrică şi abur tehnologic pentru compania ArcelorMittal Galaţi. "Centrala va produce energie electrică şi abur pentru combinat. Combinatul consumă până în 200 megawaţi ca energie electrică, iar abur 140 de tone pe oră. Combinatul are nevoie cam de 150 de tone de abur de joasă presiune să desfiinţeze restul centralelor din combinat. Este o soluţie economică asta", a explicat Dumitru Nicolae.
Acesta a apreciat, însă, că ArcelorMittal Galaţi nu va renunţa însă la celelalte surse de energie dacă noua centrală va fi construită. "Nu pot ieşi din reţeaua electrică naţională că este cea mai mare prostie pe care o pot face. Nu cred că nu vor cumpăra (de la Electrocentrale Galaţi - n.r.) că orice combinat trebuie să aibă şi sursă de rezervă. Ştiu eu, se întâmpălă o avarie acolo şi te trezeşti că rămâi fără energie, iar combinatul fără energie e mort înainte de a apărea noua energie", a spus primarul municipiului Galaţi.
Conform aceleiaşi surse, în prezent, ArcelorMittal Galaţi foloseşte gazul de furnal şi gazul de cocs pentru încălzirea cuptoarelor de la Laminoare şi pentru alimentarea propriilor centrale de pe platforma siderurgică.
ArcelorMittal este cea mai mare companie de oţel din lume, având 330.000 de angajaţi în peste 60 de ţări. În România, compania deţine combinatele de la Hunedoara şi Galaţi, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, precum şi operatorul portuar Romportmet Galaţi.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
