”Ca în fiecare an, ANPC a fost un apărător al drepturilor consumatorului român, atât pe litoral sau în Delta Dunării, cât şi în zonele care sunt vizitate de un număr mare de turişti. Anterior demarării comandamentelor, am desfăşurat o Caravană de Prevenţie şi Consiliere, împreună cu factorii de decizie locali, în fiecare din aceste zone. Anumite “metehne” ale unei categorii - este adevărat mică de operatori economici - nu se schimbă şi, tot ca în fiecare an, alungă şi nu apropie, prin actul de comerţ pe care îl fac, turistul. Am sesizat tarife mari şi foarte mari la cazare, la parcarea autovehiculelor şi chiar şi la mâncare. Preţuri comparative cu orice staţiune de lux de pe glob poate chiar cu staţiunile renumite pentru tarifele exorbitante. Mi s-a spus că piaţa ţine...până când?”, a scris Paul nhel pe Facebook.
El admite că anumite preţuri/costuri au crescut, de pildă transportul, că sezonul s-a scurtat , dar consemnează numeroase nereguli: ”aceleaşi servicii care lasă de dorit, costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, atitudine sfidătoare, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, dughenizare, aplecătoare pe post de spaţii comerciale, dintre care unele ar vrea să deservească chiar şi alimentaţie publică”.
Despre staţiuni, cu excepţia Constanţei şi a Staţiunii Mamaia, Paul Anghel afirmă că au ”trotuare neterminate, străzi găurite, capace de canal pe post de jaloane, mormane de gunoi”, absenţa locurilor de parcare sau ”locuri de parcare plătibile la preţ de camera de 3 stele”.
”Evident, nu generalizez. Probabil există şi excepţii (ghinionul meu că nu le-am întâlnit). Îmi pare rău, in continuare, pentru cei care înţeleg ce înseamnă TURISMUL, pentru cei care au muncit 30 de ani să dezvolte acest segment, pentru cei care au investit şi depus eforturi enorme. Se pare că aceştia au rămas şi ei tot excepţii!”, precizează directorul general în ANPC.


