Paul Dicu, 43 ani, un antrenor de arte marţiale, scafandru voluntar la Delfinariul din Constanţa, susţine un proiect al Asociaţiei Inima Copiilor pentru dotarea Secţiei de Cardiologie a Spitalului Marie Curie cu mobilă nouă, paturi noi şi aparatură medicală.

 

Traseul de 233 km a fost împărţit în 6 etape, între 7 şi 13 aprilie, cea mai lungă măsurând peste 80 km şi care a fost alergată în 2 zile. Paul a înfruntat temperaturi de până la 54 grade Celsius şi a străbătut distanţa cu un rucsac de 10 km, ce cuprindea mâncarea, hainele, sacul de dormit şi kitul de supravieţuire. La ediţia a 28-a a Marathon des Sables, Paul Dicu s-a accidentat încă din prima etapă şi a fost în pragul abandonului următoarele 3 zile.

 

În perioada cât Dicu a alergat prin deşert, alţi 800 de oameni au alergat în ''pas cu Paul'' în parcuri, săli de fitness, stadioane din ţară şi străinătate, cu scopul de a strânge bani pentru ajutorarea copiilor cu afecţiuni cardiace. Fiecare km alergat a fost răsplătit de ING Asigurări de Viaţă cu 2 euro, astfel că suma strânsă s-a ridicat la 20.000 euro pentru ''Inima Copiilor''.