Paulson and Co. a câştigat anul trecut 3,7 miliarde de dolari, pariind împotriva curentului subprime
Publicat la 17.04.2008, 05:51:25
Miliardarul american, John Paulson, administratorul fondului Paulson and Co. a fost cel mai mare câştigător din industria sa anul trecut. Pentru că s-a plasat pe partea opusă curentului subprime i-a adus câştiguri de 3,7 miliarde de dolari. Iar acesta este profitul personal şi nu al fondului pe care îl conduce.
Potrivit unui top întocmit de rezista de specializată pe activitatea fondurilor speculative Alpha, primii cinci manageri de acest timp de fonduri sunt John Paulson, George Soros, James Simons, Philip Falcone şi Kenneth Griffin. Fiecare dintre ei a câştigat anul trecut mai multe decât a plătit JP Morgan pentru a cumpăra Bear Stearns, adică 1.2 miliarde de dolari. John Paulson, fost director la Bear Stearns şi-a adjudecat coroana fondurilor speculative după ce a înfiinţat, în iunie 2006, Paulson Credit Opportunities Fund, în care a investit 150 de milioane de dolari.
Cheia succesului lui Paulson l-a reprezentat adoptarea unei poziţii short în ceea ce priveşte activele garantate cu ipoteci şi instrumentele subprime. Numărul doi pe listă, este managerul de 77 de ani, George Soros, care a încasat anul trecut 2,9 miliarde de dolari pariind împotriva subprime.
La fel a făcut şi fostul dealer al Barclays Capital şi fondator al companiei Harbinger Phipip Falcone, care a câştigat 1,7 miliarde de dolari.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
