PC si PSD intentioneaza sa nu asiste la mesajul presedintelui in Parlament
Publicat la 14.02.2007, 12:57:59
PSD şi PC şi-au convocat şedinţă a grupurilor parlamentare pentru a decide o propunere a liderilor celor două partide de a boicota prin absenţă prezentarea mesajului pe care preşedintele Băsescu îl va prezenta Parlamentului, au declarat surse din cele două partide.
PSD intenţionează să nu participe la şedinţa comună a Parlamentului în cadrul căreia preşedintele Băsescu a anunţat că va prezenta un mesaj adresat Legislativului, un anunţ oficial în acest sens urmând să fie anunţat după şedinţa convocată marţi după amiază a grupurilor parlamentare ale partidului, în cazul în care boicotul va fi aprobat de parlamentarii conduşi de Mircea Geoană, susţin rerezentanţi ai formaţiunii.
Liderul conservator, Dan Voiculescu, a convocat şedinţă a grupurilor reunite ale conservatorilor, iar cu zece minute înainte de prezentarea mesajului preşedintelui Băsescu în Parlament, reprezentanţi ai PC urmează să susţină o declaraţie de presă.
Surse din PC au declarat, pentru NewsIn, că Voiculescu le va cere conservatorilor să boicoteze mesajul prezidenţial adresat Parlamentului - mai precis, conservatorii să nu participe la şedinţă.
Preşedinţii celor două camere ale Parlamentului nu vor participa la şedinţa comună a Legislativului în cadrul căreia şeful statului îşi va prezenta mesajul adresat acestui for, Olteanu pentru că e supărat pe şeful statului, Văcăroiu fiindcă e plecat în vizită oficială la Paris.
Bogdan Olteanu, preşedintele liberal al Camerei Deputaţilor, a declarat că nu va participa şi nici nu va conduce şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului în care Traian Băsescu îşi prezintă mesajul, pentru că a fost insultat de şeful statului şi încă nu şi-a cerut scuze.
'Am anunţat Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor că nu voi participa la această şedinţă şi nu mă voi întâlni oficial cu preşedintele Traian Băsescu, atâta vreme cât Traian Băsescu nu-şi va retrage insultele pe care mi le-a transmis şi nu va avea un comportament adecvat unui preşedinte al României', a motivat Bogdan Olteanu.
De asemenea, nici Nicolae Văcăroiu - preşedintele PSD al Senatului - nu va prezida, dar nici nu va participa la şedinţa în care şeful statului îşi va prezenta mesajul către Parlament pentru că este plecat la Paris, într-o vizită oficială.
Bogdan Olteanu a mai spus că şedinţa de miercuri va fi condusă de vicepreşedintele din partea PD al Senatului, Alexandru Pereş, ca şi de vicepreşedintele Camerei din partea PSD Eugen Nicolicea.
Totodată, preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat că în sala de şedinţă vor fi prezenţi mai mulţi chestori pentru prevenirea unor incidente similare celor din 18 decembrie. 'Vom lua şi măsuri disciplinare foarte drastice privind participarea publicului. Nu se va putea intra cu nimic. Oricine va încerca să vocifereze sau să facă orice gest din tribună, va fi evacuat, deoarece cei din tribună nu au dreptul decât să asiste', a completat Olteanu.
'Aceste măsuri vor fi puse în aplicare de personalul Camerei Deputaţilor iar şedinţa se va putea desfăşura normal din orice punct de vedere', a conchis Olteanu.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 20 august: Rusia declară default pe datorie
Actualitate
Citatul zilei, 20 august 2026: Cel mai mare pericol pentru investitor

Actualitate
Facilitățile fiscale din România în 2026: ce avantaje au investitorii și unde se mută sprijinul statului

Actualitate
Curs valutar: cine îl stabilește și de ce fluctuează

Actualitate
