PD este campion la cheltuielile pentru referendum
Publicat la 15.06.2007, 17:11:05
Partidul Democrat este campion la cheltuielile făcute în campania pentru referendum. PD a cheltuit, potrivit datelor Curţii de Conturi, aproape 5.000.000 de lei, echivalentul a aproximativ 1,5 milioane de euro. Pe următoarele locuri se afă în ordine PNL, PSD şi Traian Băsescu.
Potrivit raportului Curţii de Conturi, PD a cheltuit peste 4.800.000 de lei. Liberalii au investit in campania pentru referendum mai puţin de jumătate. Pe locul trei se află social-democraţii cu 900.000 de lei, urmaţi de Traian Băsescu. Acesta a cheltuit în campania pentru referendum în jur de 500.000 de lei. Cei mai puţin bani i-a dat pentru această campanie PRM - 36.000 de lei.
În total, partidele şi Traian Băsescu au cheltuit în campania pentru referendum peste 8.500.000 de lei, adică în jur de 2.5 milioane de euro.
Potrivit raportului Curţii de Conturi, toate veniturile lui Traian Băsescu din campanie au provenit numai din donaţii. La fel s-a întâmplat şi în cazul PLD. Partidul care a avut cele mai mari sume provenite din donaţii a fost PD, iar partidul cu cele mai puţine donaţii a fost PC.
Cele două tabere care s-au înfruntat în campania pentru referendum au avut per total cheltuieli aproape egale. Raportul arată că PD, PLD şi Traian Băsescu au cheltuit împreună aproape 5.500.000 de lei. De celalată parte a baricadei, partidele care au fost denumite de presă drept Coaliţia antiprezidenţială - PNL, PSD, UDMR, PRM şi PC au cheltuit puţin peste 6.000.000 de lei.
Sursa: Realitatea TV
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
