PD strânge semnături pentru schimbarea Constituţiei
Publicat la 07.05.2007, 12:29:19
PD va strânge semnături pentru a schimba Constituţia, astfel încât Parlanmentul să fie dizolvat dacă Traian Băsescu va fi reconfirmat în funcţie la referendumul din 19 mai. Democraţii le-au mai cerut organizaţiilor non-guvernamentale să-şi trimită reprezentanţi care să supravegheze corectitudinea desfăşurării referendumului şi au anunţat că vor face o numărătoare paralelă a voturilor.
"Dacă poporul dă dreptate parlamentului, preşedintele pleacă acasă. Dacă poporul dă dreptate preşedintelui, parlamentul să plece acasă. Pentru acest lucru, vom strânge cele 500 de mii de semnături necesare pentru a începe modificarea Constituţiei", a declarat pre;edintele PD, Emil Boc.
Democraţii susţin că dacă votul popular îl va menţine pe Traian Băsescu la cârma ţării, Parlamentul poate să decidă ori de câte ori doreşte suspenarea şefului statului, ceea ce nu este corect. În altă ordine de idei, PD susţine că este necesară o supraveghere atentă a procesului de votare din 19 mai pentru a nu exista tentative de fraudare.
Emil Boc atrage atenţia că prezenţa ONG-urilor în secţiile de votare este extrem de importantă în contextul în care într-o astfel de secţie raportul observatorilor desemnaţi de partide este de 5 la 1, adică 5 observatori ai partidelor care vor demiterea preşedintelui şi doar un reprezentant al forţelor aflate de celalată parte a baricadei.
Sursa: Realitatea TV
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





