"Sistemul de iluminat clasic a fost înlocuit cu sisteme de iluminat cu LED în magazin, copertine, spălătorie şi perimetrul staţiilor. (...) Sistemul cu LED a fost ales pentru eficienţa crescută în exploatare, generând aceeaşi luminozitate cu 50-60% mai puţină energie, rezistenţă ridicată la factori externi (temperatură, umiditate), precum şi o durată de viaţă crescută", se arată într-un comunicat al companiei deţinute de grupul austriac OMV.
Compania estimează că noua tehnologie va genera o reducere cu 50% a consumului de energie pentru iluminat, respectiv scăderea cu 11% a facturii totale de electricitate a fiecărei staţii.
O parte din fondurile pentru acest proiect sunt asigurate printr-o Facilitate de Finanţare a Eficienţei Energetice, o linie de creditare pusă la dispoziţia României de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Uniunea Europeană. BERD va finanţa 15% din valoarea totală a investiţiei.
OMV Petrom are în vedere extinderea proiectului la întreaga reţea de staţii de distribuţie Petrom.
Compania Electromagnetica a fost aleasă ca furnizor al sistemelor de iluminat, în urma unei licitaţii internaţionale desfăşurate la începutul acestui an.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.