Astfel, pe langa contributia obligatorie, salariatii care primesc salariul mediu ar trebui sa contribuie cu 100 de euro in fiecare luna pentru a putea ajunge la o pensie de 1.000 de euro peste 35 de ani.
“Obtinerea unei pensii de 1.000 de euro in anul 2043 (dupa 35 ani de contributie), ce va reprezenta 85% din ultimul salariu net, presupune un salariu net de 1.176 de euro si un salariu brut de 1.680 de euro”, a mentionat Vasilescu. Seful ING Fond de Pensii a luat in calcul un randament conservator de numai 5% in cei 35 de ani de contributii.
Vasilescu a amintit ca introducerea sistemului multipilon, agreat de Banca Mondiala, s-a facut in scopul obtinerii unei pensii ce va reprezenta 85% din ultimul salariu. Potrivit simularii facute de ING, Pilonul I va acoperi 40% din pensie, adica 34% din ultimul salariu net. Diferenta de 60%, adica 51% din ultimul salariu, ar trebui acoperita din sistemul pensiilor private obligatorii si facultative (Pilonul II si III).
Seful ING Fond de Pensii a mentionat ca salariul mediu brut actual este de 438 de euro, in timp ce salariul mediu net actual este de 322 de euro. Vasilescu a estimat o crestere salariala de 5% pe an.





