money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Pensii si salarii mai mari cu 5% in 2009

Publicat la 29.01.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Pensii si salarii mai mari cu 5% in 2009

 

Totodata, pensionarii din sistemul public vor primi, in 2009, o crestere de 5% a pensiilor, in doua transe, de 3% in aprilie si 2% in octombrie, ceea ce duce la cresterea punctului de pensie la 42-45% din salariul mediu brut, potrivit discutiilor din coalitie si conform unor surse politice, citate de Mediafax.

Discutiile pe aceasta tema au avut loc in sedinta de ieri a Guvernului, oficialii Executivului fiind inca in dezbateri la ora inchiderii editiei.

Salariile in sectorul bugetar vor fi majorate, in acest an, cu 5%, in mai multe etape, potrivit premierului Emil Boc. Totodata, conform acestuia, salariile in sectorul bugetar vor fi majorate, in acest an, cu aproximativ 5%, in mai multe etape, varianta discutata in sedinta de miercuri seara a liderilor coalitiei si in sedinta de ieri a Guvernului. Cresteri diferite de salarii ar putea fi insa aplicate in sistemul de invatamant, in principal pentru cadrele didactice cu venituri reduse, au aratat sursele citate.

Executivul a transmis deja sindicatelor un document in care se propune ca salariile bugetarilor sa fie majorate, din luna aprilie, cu un procentaj calculat numai in functie de cresterea prognozata a inflatiei, cu posibilitatea unei cresteri suplimentare in ultimele trei luni ale anului, in raport cu productivitatea muncii.

Propunerea Guvernului prevede ca ajustarea salariilor in sectorul bugetar sa fie realizata tinand cont numai de cresterea prognozata a preturilor de consum, iar in a doua parte a acestui an, in functie de evolutia economiei in primele noua luni, sa fie asigurata “o crestere salariala corespunzatoare” cu cresterea productivitatii muncii.

Referitor la majorarea pensiilor, potrivit surselor, se va ajunge la o pensie minima de 300 de lei, in luna aprilie, si de 400 de lei, in octombrie. Ministrul Muncii, Marian Sarbu, s-a referit, de mai multe ori, la necesitatea existentei unei pensii minime garantate de 350 de lei.

Presedintele Traian Basescu a declarat marti, la RRA, ca nu va reactiona negativ daca Guvernul ajunge la o intelegere cu sindicatele ca, pentru sase luni, sa se inghete salariile si pensiile, prioritatea fiind folosirea resurselor publice pentru punerea in miscare a economiei.

PSD a anuntat ca se va opune unei asemenea masuri, iar miercuri seara, dupa discutiile de la Cotroceni cu seful statului, sindicatele au lasat sa se inteleaga faptul ca nu se va aplica masura de inghetare a pensiilor.

De asemenea, bugetul Ministerului Educatiei pe 2009 va fi mai mare de 6% din PIB, conform ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, inclusiv veniturile proprii, precizand ca, in privinta majorarilor salariale, acestea vor fi legate de “criteriile de performanta”.

“Am respectat legea. Avem un buget, impreuna cu veniturile proprii, de 6% din Produsul Intern Brut. (...) Referitor la majorarile salariale, va trebui sa gasim o formula si sa legam criteriile de performanta de bugetul Educatiei, pe de o parte. Pe de alta parte, trebuie sa tinem seama ca suntem intr-un an de criza, iar capitolul de investitii este dimensionat asa cum se cuvine, nu numai pentru ca este an de criza, ci si pentru ca sistemul chiar are nevoie, in continuare, de foarte multe investitii”, a declarat Andronescu ieri, la Realitatea TV.

‘Referitor la majorarile salariale, va trebui sa gasim o formula si sa legam criteriile de performanta de bugetul Educatiei Ecaterina Andronescu ministrul Educatiei

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite