Pensiile ar putea fi majorate înainte de 1 ianuarie 2009
Publicat la 31.03.2008, 09:22:56
Păcuraru a spus că majorarea punctului de pensie, de la 37,5% la 45% din salariul mediu pe economie este un efort considerabil pentru bugetul de asigurări sociale, dar a precizat că majorarea ar putea fi devansată cu câteva luni, dacă bugetul va fi excedentar.
"Nu este nimic stabilit, totul depinde de încasările la bugetul de asigurări sociale. Dar dacă bugetul va înregistra un excedent, aşa cum s-a întâmplat şi în 2007, şi în 2006, punctul de pensie ar putea fi majorat înainte de ianuarie 2009", a spus Păcuraru.
Ministrul a explicat că, deşi contribuţiile sociale la bugetul de asigurări au fost diminuate, iar o parte din acestea se duc, începând cu 2008, către pilonul II de pensii private, totuşi în 2008 plata pensiilor se va asigura integral din acest buget. În opinia lui Păcuraru, însă, pentru plata pensiilor majorate, începând cu 2009, bugetul de asigurări sociale va trebui sumplimentat cu aproximativ două miliarde de euro de la bugetul de stat. Potrivit ministrului, în 2008, bugetul de asigurări va însuma aproximativ zece miliarde de euro.
Potrivit legii 250/2007, valoarea punctului de pensie a fost majorată, în 2008, la 37,5% din salariul mediu pe economie şi a ajuns la peste 581 de lei. Din 2009, punctul urmează să ajungă la 45% din salariul mediu, adică la o valoare de peste 740 de lei.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
