money.ro
Actualitatemoney.ro

Pensiile, atacate la CCR

Publicat la 22.09.2010, 15:55:36

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Pensiile, atacate la CCR
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Mihai Voicu, a declarat miercuri că grupul parlamentar al deputaţilor PNL va depune joi dimineaţă contestaţia la Curtea Constituţională pe Legea pensiilor.

"Mâine dimineaţă grupul PNL de la Camera Deputaţilor va depune la CCR contestaţia pe Legea pensiilor, care se întemeiază atât pe vicii de procedură, de la lipsa cvorumului şi lipsa majorităţii calificate pentru aprobarea legii organice, nedepunerea raportului cu trei zile înainte de dezbatere, aşa cum scrie în Regulament...Sunt de asemenea vicii de procedură legate de competenţa Camerei decizionale – sunt articole din lege care ar fi trebuit aprobate de Senat sau de camerele reunite şi ele au fost aprobate în mod neconstituţional de Camera Deputaţilor. Există de asemenea temeinice contestaţii pe fond începând cu afectarea drepturilor câştigate, chestiune interzisă inclusiv în jurisprudenţa CEDO, sunt chestiuni care ţin de discriminare, şi mă refer aici la vârsta diferenţiată de pensionare", a explicat Voicu.

El a mai precizat că au fost strânse deja 53 de semnături din partea parlamentarilor PNL şi şi-a exprimat speranţa că judecătorii CCR vor aproba contestaţia liberalilor asupra unei legi care afectează milioane de români.

Şi PSD a anunţat încă de săptămâna trecută că va contesta la Curtea Constituţională Legea privind sistemul unitar de pensii.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite