Statul va cheltui 21,12 miliarde pentru plata pensiilor, în 2007, reprezentând o treime din banii alocaţi tuturor celorlalte instituţii finanţate de la buget.
"Pensia medie va fi, de la 1 ianuarie 2007, de 374 de lei, urmând ca până la sfârşitul anului, aceasta să ajungă la 406 lei", a declarat ministrul muncii, Gheorghe Barbu. Majorarea punctului de pensie cu 16,7%, de la 1 ianuarie 2007, urmând ca, în septembrie să ajungă la 21%. Pensia medie este de 318 lei, în prezent, iar în decembrie anul viitor va ajunge la 406 lei.
"Avem un angajament guvernamental să avem o creştere reală a pensiilor de 30% faţă de decembrie 2004. În 2007 este aproape împlinit. Ne mai rămâne încă un an la dispoziţie şi sunt convins că această cifră va fi depăşită", a afirmat Barbu. În decembrie 2007, pensia medie va creşte cu 27,3% faţă de aceeaşi lună din 2004.
Guvernul va cheltui pentru asistenţă socială peste trei miliarde de lei. Principalele programe finanţate vor fi: indemnizaţii şi stimulente pentru creşterea copilului (1,2 miliarde lei), încălzirea locuinţei (860 milioane lei), alocaţii pentru copii (773 milioane lei), aprijinirea a 950 de mii de familii cu mai mulţi copii (560 milioane lei).
Bugetul de şomaj va totaliza 2,37 miliarde lei, din care plăţile efective ale ajutorului de şomaj vor fi de 1,36 miliarde lei.
Totuşi, nivelul contribuţiilor de asigurări ale angajatorilor va fi redus cu 2%, în 2007, cea mai importantă diminuare fiind la sănătate de 1%. Vor mai fi diminuate cotele contribuţiilor la pensii şi şomaj, fiecare cu 0,25% , la asigurări de accidente şi boli profesionale, cu 0,5%.
Guvernul a aprobat, vineri, proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2007, conform căruia anul viitor România va avea o creştere economică de 6,4%, o inflaţie de 4,5% şi un deficit bugetar de 2,8% din PIB. Veniturile bugetare sunt prognozate la 35,18% din PIB. Proiectul legii de buget urmează să fie transmis Parlamentului, spre aprobare.
Pensiile din 2007 valoreaza o treime din banii statului
Publicat la 14.10.2006, 09:09:20
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
