money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Pensiile militare, din nou în discuţie la Palatul Victoria

Publicat la 25.01.2011, 16:39:58

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Pensiile militare, din nou în discuţie la Palatul Victoria

Premierul Emil Boc a avut şi luni seară o întâlnire, la Guvern, pe tema pensiilor militare cu ministrul Muncii, Ioan Botiş, şi cel al Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş.

 

La finalul întâlnirii, surse oficiale participante la discuţii au precizat, pentru Agerpres, că s-a convenit ca ministerele şi instituţiile implicate să facă demersurile pentru constituirea documentaţiei privind recalcularea pensiilor militare.

 

"Ca principiu, militarii nu vor mai fi obligaţi să strângă documentaţia necesară calculării vechimii în muncă pentru recalcularea pensiilor, ci instituţiilor le va reveni această sarcină", au precizat, pentru Agerpres, sursele citate.

 

Astfel, o echipă tehnică formată din reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Apărării şi serviciilor speciale analizează soluţiile în cazul recalculării pensiilor militare, au susţinut sursele citate.

 

Conform acestora, în prezent, MApN deţine cea mai eficientă bază de date privind documentaţia pentru recalcularea pensiilor militare, însă MAI are "cea mai bună reprezentare în teritoriu".

 

Liderii coaliţiei de guvernare au luat, luni, decizia politică de prelungire a termenului de recalculare a pensiilor militare până pe 31 decembrie 2011.

 

"A rămas termenul de 31 decembrie 2011 până la care va fi prelungit termenul de recalculare a pensiilor militare. Guvernul urmează să adopte actul normativ pentru această procedură", a declarat, pentru Agerpres, preşedintele UNPR, Marian Sârbu, fost ministru al Muncii.

 

Preşedintele Traian Băsescu a convenit duminică, împreună cu premierul Emil Boc şi miniştrii de resort, ca Executivul să emită o ordonanţă de urgenţă pentru prelungirea termenului de recalculare a pensiilor militare până la finalul anului 2011.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite