money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Pensiile ocupationale, excluse din legea unica

Publicat la 21.05.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Pensiile ocupationale, excluse din legea unica

“Nu am inclus principiul ocupational, pentru a nu incerca sau a da impresia ca se incearca gasirea unei brese prin care sa reintroducem pe usa din dos actualele legi speciale. Dorim o singura lege care, repet, sa rezolve problemele care exista in momentul de fata, probleme care sunt date de cadrul legal care nu ofera o egalitate de tratament tuturor acelora care contribuie la sistemul public de pensii”, a declarat premierul Boc. Mihai Seitan, consilier de stat in Guvern, a explicat pentru Business Standard ca sistemul pensiilor ocupationale va fi introdus printr-o lege paralela, aceasta urmand sa fie discutata de specialisti din Ministerul Muncii.

“Este posibil ca sistemul de pensii ocupationale sa fie pe principiul facultativ, administrat privat. De aceea, la discutii vor participa si membri ai Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private”, a spus Seitan. In replica, presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a respins modul in care Guvernul vrea sa introduca pensiile ocupationale si sustine ca acest nou sistem de pensii este inutil, in conditiile existentei Pilonului III, al pensiilor facultative.

“In multe din statele vechi membre ale UE, acest sistem de pensii, numit si «scheme ocupationale», exista si functioneaza ca un bonus pentru diferite categorii de lucratori din domeniul public, magistratii, de exemplu, ca rasplata pentru un comportament profesional exemplar. Prin lege insa, aceasta pensie-bonus este, in aceste tari, anulata in cazul in care lucratorul nu face dovada profesionalismului si a constiinciozitatii pe toata durata vietii sale profesionale in institutia respectiva”, a spus Hossu.

Liderul sindical a cerut ca acordarea acestor pensii si in Romania sa se faca doar in cazul in care lucratorul face dovada unui numar minim de ani lucrati efectiv in institutia respectiva si, de asemenea, daca pana in ultima zi de lucru angajatul a avut un comportament profesional exemplar. Hossu critica, totodata, si intentia Guvernului de a da contributiile pentru aceste pensii in administrarea unei firme private. “Administrarea acestor bani publici de catre o firma privata este un cadou pe care Guvernul il ofera, pe comisioane consistente, companiilor de asigurari, lucru fata de care ne opunem cu vehementa”, a spus liderul Cartel Alfa. In legatura cu legea unica a pensiilor, Guvernul a aprobat, sapte din cele opt principii stabilite de grupul de lucru, cel mai important fiind obligatia ca absolut toti salariatii din Romania, indiferent de domeniul in care lucreaza, sa contribuie la sistemul public de pensii, eliminandu-se in acest fel legile speciale de pensionare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite