Pentru fiecare miliard de euro împrumutat, România plăteşte cu 3 milioane mai mult decât acum o lună
Publicat la 06.02.2017, 04:00:56
Este un bilanţ succint, din perspectiva pieţelor financiare, al primei luni care s-a scurs de la învestirea Guvernului Grindeanu. Bugetul pe 2017 îşi croieşte încă drum prin procedurile parlamentare.
"Evoluţiie recente de pe piaţa internă, aprobarea Ordonanţei de Urgenţă controversate privind infracţiunile de corupţie şi protestele masive, au rezultat într-un sentiment negativ din partea investitorilor faţă de activele în leu românesc (titlurile de stat şi cursul de schimb)", notează analiştii grupului austriac Raiffeisen într-un buletin de investiţii.
Tensiunile de pe scena politică şi protestele masive au provocat, miercuri, deprecierea leului cu 1% într-o singură zi faţă de euro, cea mai abruptă scădere din ultimii doi ani, care a adus moneda românească pe minus faţă de sfârşitul anului trecut. Leul a revenit uşor în următoarele două şedinţe, însă nu a mai ajuns la nivelul anterior zilei de miercuri, scrie economica.net.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
