Pentru prima dată, Japonia a decis majorarea salariului minim
Publicat la 13.03.2007, 08:56:40
Guvernul japonez a aprobat, marţi, revizuirea în sus a salariului minim pe economie, aceasta fiind prima modificare de acest fel din ultimii 40 de ani, informează Reuters. Decizia a survenit în cadrul eforturilor de a reduce diferenţele sociale şi de a reimpulsiona creşterea economică.
Legea, care urmează să fie adoptată de către parlament, nu menţionează o cifră exactă pentru creşterea salariului minim pe oră, situat acum la 673 yeni (4,35 euro), lăsând această problemă în seama comisiilor de negocieri regionale. Ea prevede însă o sancţionare extrem de drastică a angajatorilor care vor plăti un salariu sub minimul legal.
Dacă va fi aprobat, proiectul de lege va intra în viguare cel mai târziu în vara anului următor.
Sindicatele marilor întreprinderi japoneze solicită la ora actuală o creştere a salariilor minime pentru noul an fiscal care începe în aprilie.
Potrivit presei japoneze, marile grupuri, precum Matsushita Electric Industrial sau Toyota, vor fi nevoite să majoreze salariile lunare cu aproximativ 1.000 de yeni.
Guvernul consideră că prin majorarea salariului minim întreprinderile vor putea atrage mai mulţi muncitori competenţi şi îşi vor putea spori astfel productivitatea.
Sistemul salariului minim a fost introdus în Japonia în 1968 şi presupune niveluri de venit diferenţiate în funcţie de regiuni. Unele sectoare precum siderurgia sau construcţia de autombile îşi fixează în mod independent propriile salarii minime.
La Tokyo, salariul minim pe oră este de 719 yeni, cel mai ridicat din ţară. Venitul lunar minim, corespunzător la 22 de zile de muncă, de câte opt ore pe zi, ajunge astfel aici la 126.500 yeni (817,5 euro).
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Cel mai înalt hotel din România se ridică în București! Gigantul de sticlă va măsura 86 de metri și va avea restaurant și o spectaculoasă terasă la ultimul etaj
Actualitate
Astăzi în istorie, 10 iulie: Jackson ucide banca centrală americană
Actualitate
