Propunerea de realizare a acestei asocieri se va afla pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), din 27 august, iar motivul îl reprezintă "pierderile înregistrate de Complexul Hotelier Forum în ultimii ani", a declarat, pentru NewsIn, directorul BTT, Narciz Apas.
Iniţial, pentru asocierea în participaţiune şi-a arătat interesul şi SC Turism Neptun SRL, dar "dintre cei doi ofertanţi, doar SC Perla Majestic SA a răspuns la cererea SC BTT SA şi a depus studiul de fezabilitate din care să rezulte natura investiţiilor pe care urmează să le realizeze în cadrul contractului de asociere, precum şi estimarea cotei de profit pe care ar urma să o încaseze SC BTT SA din asociere", a adăugat Apas.
Afacerea a fost confirmată şi de către reprezentanţii Perla Majetic. "Dorim să ridicăm gradul de confort al hotelului, să îl aducem la trei stele. Nu putem însă preciza în acest moment care va fi suma pe care noi ar urma să o investim", a declarat, pentru NewsIn, directorul de marketing, al Perla Majestic SA, Lucian Motreanu.
Lucian Motreanu a precizat că studiează posibilitatea ca, în viitor, Complexul Forum să devină parte a grupului Majestic. În acest moment, hotelul Forum este omologat la două stele.
Perla Majetic deţine un lanţ de şapte hoteluri pe litoral, Majestic Mamaia, Olimp, Jupiter, Complex Perla din Mamaia, Coral Beach, Hotel Select şi Hotel Hebe.
Sursa: NewsIn



