Ca ştiinţă, macroeconomia este relativ nouă. Însă, în cei aproximativ o sută de ani de “existenţă”, progresul realizat de aceasta este remarcabil. Cunoştinţele acumulate de-a lungul timpului au făcut posibil ca răspunsul la criza actuală să fie rapid şi coordonat. Fără acest răspuns, situaţia economică globală ar fi fost, neîndoielnic, mai precară faţă de cum se prezintă ea astăzi. Caracteristica definitorie a acestei crize este sincronicitatea. Aceasta s-a manifestat pe diverse pieţe, atât pe partea cererii, cât şi a ofertei.
Punctul incipient a fost anul 2008, când sistemul financiar global a fost la un pas de colaps. Cauza principală a fost expunerea încrucişată a dealerilor swaps pe derivativele tranzacţionate pe pieţele “over-the-counter”. Comportamentul actorilor pieţei a avut un grad foarte ridicat de sincronicitate, deoarece mulţi dintre ei utilizau un set de modele tehnice de evaluare a riscului similare, bazate pe probabilităţi istorice. Astfel, în mod aparent paradoxal, diversificarea portofoliului de investiţii a dus la creşterea riscului sistemic. Ulterior, sincronicitatea s-a manifestat la nivelul economiei reale, prin colapsul activităţilor de comerţ, de exemplu. În momente de criză, preţul relativ al diverselor active, fie ele financiare sau non-financiare, se poate schimba dramatic.
La nivel global, aceste efecte oferă oportunităţi pentru ţări, precum China, care deţin rezerve substanţiale de capital. Acestea pot achiziţiona active (acţiuni, proprietăţi etc.) la preţuri foarte convenabile - de “fire sale”. Nu întâmplător, China a anunţat, recent, că va sprijini un program de expansiune în afara graniţelor ţării pentru companiile chineze.
Asemenea acţiuni validează teoria “mâinii invizibile” a lui Adam Smith şi demonstrează că legea cererii şi a ofertei pe pieţele libere continuă să funcţioneze foarte bine. În cele din urmă, există un cumpărător pentru orice activ, la un anumit preţ. Din punct de vedere strategic, astfel de decizii pot redefini sferele de influenţă economică în decadele ce vin.
