Măsura, luată luni seara, împiedică Kremlinul să plătească deţinătorilor datoriilor sale suverane cu rezervele de peste 600 de milioane de dolari deţinute la instituţiile financiare americane şi are ca scop să forţeze Rusia fie să-şi folosească mai mult din propriile rezerve în dolari, fie să accepte o primă nerespectare a serviciului datoriei după zeci de ani.
Sancţiunile impuse în urma invadării Ucrainei de către Rusia la 24 februarie au îngheţat deja toate rezervele valutare deţinute de Banca Centrală a Rusiei la băncile americane, dar Departamentul Trezorerieo a permis Moscovei să folosească aceste fonduri pentru a-şi îndeplini obligaţiile de plată a cuponului în dolari.
”Rusia se confruntă cu o recesiune, o inflaţie vertiginoasă, o penurie de bunuri esenţiale şi o monedă care nu mai funcţionează în mare parte din lume”, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Trezoreriei SUA pentru CNBC. Purtătorul de cuvânt a adăugat că una dintre acţiunile ”cele mai puternice” dintre cele peste 700 de sancţiuni pe care SUA le-au impus a fost cele aplicate CBR, cu ”coordonare, rapiditate şi impact multilateral fără precedent”.
O plată a principalului de 552,4 milioane de dolari pentru o obligaţiune cu scadenţă în 2022 şi o plată de cupon de 84 de milioane de dolari pentru o obligaţiune suverană din 2042 trebuiau plătite luni luni, la o zi după ce au apărut acuzaţiile conform cărora forţele ruse au masacrat civili în oraşele din jurul capitalei ucrainene Kiev.


