Pesediștii ies din front. Au început să curgă criticile la adresa lui Vâlcov
Publicat la 03.09.2018, 12:48:46
Deputatul PSD Tamara Ciofu, vicepreşedinte al Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, a declarat, luni, la Digi24, că un document medico-legal nu trebuie să ajungă la nimeni în afară de pacient, iar Darius Vâlcov a făcut o greşeală impardonabilă prin publicarea pe Facebook a fişei medicale a unui protestatar. Tamara Ciofu a mai spus că este convinsă că premierul Viorica Dăncilă va şti să gestioneze acest eveniment.
„Orice document medical nu este doar un document medical, este un document medico-legal. Consultarea acestui document se face doar după ce a fost cerut consimţământul celui în cazuă. Deci, în niciun caz publicarea unor documente medico-legale nu este la îndemâna oricui, trebuie foarte serios arhivate, gestionate de către managerul instituţiei şi nu trebuie să ajungă la orice altcineva decât în mâna pacientului şi acesta îşi dă acordul asupra publicării sau nepublicării fişei medicale sau documentelor sale”, a precizat Tamara Ciofu.
Întrebată care ar trebui să fie gestul normal al lui Darius Vâlcov, deputatul PSD a răspuns: „În primul rând, după cât am urmărit evenimentele, dl Darius Vâlcov şi-a retras postarea de pe Facebook. Acesta este un prim pas spre recunoaşterea unei erori impardonabile”.
Tamara Ciofu a subliniat că niciun cetăţean, indiferent de statutul social pe care îl are, nu poate să acceadă la documentele medico-legale fără acceptul pacientului în cauză.
Articolul integral pe DIGI24
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
