Pesimismul s-a instalat la cote maxime în rândul economiştilor şi analiştilor financiari chestionaţi de Money Channel. Gâlceava politică din România şi temerile venite de pe plan extern au generat această evoluţie nefavorabilă. Indicele care măsoară perspectivele imediate ale economiei româneşti a coborât la minus 60 de puncte în iulie de la plus 14,3 puncte în luna precedentă.
Cu alte cuvinte, majoritatea analiştilor chestionaţi de Money Channel afirmă că starea economiei româneşti se va înrăutăţi în următoarele şase luni. Indicele a coborât sub precedentul minim istoric, atins în noiembrie 2011. Şi în rândul reprezentanţilor mediului de business local s-a înregistrat un regres important. Indicele de încredere al oamenilor de afaceri, managerilor şi consultanţilor s-a redus la zero puncte. O scădere de peste 28 de puncte faţă de luna precedentă.


