În Ungaria, nivelul de încredere a ajuns la cea mai înaltă valoare de dinainte de criză. Indicele care măsoară sentimentul de încredere în economie, cuantificat de GKI, a crescut pentru a şasea lună consecutiv, ajungând în octombrie la -26,8, de la - 30,7 în septembrie şi -46,2 în aprilie. Valoarea din luna aprilie a reprezentat recordul minim. Sentimentul de încredere al mediului de afaceri a crescut la -18,4 în octombrie, de la -21,5 în septembrie, iar sentimentul de încredere al consumatorului a crescut la - 50,8 în octombrie, de la - 56,9 în septembrie. Totuşi, această creştere nu înseamnă că investitorii din Ungaria văd economia într-o lumină bună. “Îmbunătăţirea este mai redusă decât deteriorarea.
Putem vorbi aşadar despre o reducere a pesimismului, nu despre naşterea optimismului”, arată GKI. Ungaria a trecut dintr-o recesiune în alta. Problemele economiei ungare au început în 2006, fapt care explică şi de ce Budapesta a fost prima capitală europeană care a cerut sprijinul FMI, anul trecut.
În Cehia, nivelul de încredere este în cădere liberă. Indicele care măsoară sentimentul de încredere în economie a scăzut la -8,5 în octombrie, faţă de -7,9 în septembrie, potrivit datelor oferite de institutul naţional de statistică. Sentimentul de încredere al mediului de afaceri a scăzut la -7,1% în octombrie, de la -6,6 în septembrie. Cehia, care are o economie bazată pe exporturi, aşteaptă revirimentul Germaniei pentru a înregistra o creştere solidă. În Germania, pesimismul este de asemenea în creştere. Sentimentul de încredere al consumatorului, măsurat de GfK, a scăzut pentru prima dată în acest an, la 4 pentru luna noiembrie, comparativ cu 4,2 pentru octombrie. În schimb, sentimentul de încredere al mediului de afaceri, măsurat de Ifo, a crescut în octombrie la 91,9, de la 91,3 în luna anterioară.
Pesimismul, nota definitorie a economiilor din Est
Publicat la 26.10.2009, 22:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
