TIB 2007 înregistrează o creştere a suprafeţei de expunere cu peste 20% faţă de ediţia desfăşurată anul trecut. Suprafaţa ocupată de expozanţi este 54.000 metri pătraţi, din care 42.000 metri pătraţi în interior şi 12.000 metri pătraţi pe platformele exterioare.
"Această evoluţie pozitivă se datorează, în principal, dezvoltării sectorului de inginerie mecanică, Tooltech, care a consemnat o creştere cu 30% faţă de ediţia precedentă, precum şi integrării României în Uniunea Europeană, fapt care a contribuit, de altfel, şi la creşterea numărului de participanţi din străinătate şi a suprafeţei solicitate de aceştia", au declarat reprezentanţii Romexpo.
Companiile participante la cea de-a 33-a ediţie TIB provin din 27 de ţări, respectiv: Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, China, Croaţia, Elveţia, Estonia, Federaţia Rusă, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia, Turcia, Ucraina şi Ungaria.
TIB este structurat pe mai multe domenii, respectiv Tooltech, Fluidtech, Electrotech, Metaltech, Salon Inginerie auto, Salon Transport şi Depozitare, Salon Energetică, Salon Chimie şi Petrochimie, Salon participări colective. În acest an, concomitent cu TIB se desfăşoră alte două manifestări, Inventika şi Salonul Cercetării. Programul de vizitare al expoziţiei este zilnic între orele 10 şi 18 şi în ultima zi între orele 10 şi 16. Biletul de intrare costă 7 lei.
Sursa: NewsIn
Peste 1.000 de firme participă anul acesta la Târgul Tehnic Internaţional Bucureşti
Publicat la 02.10.2007, 11:20:35
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
