money.ro
Actualitatemoney.ro

Peste 100 de energeticieni vor picheta sediul E.ON Moldova din Iaşi

Publicat la 18.03.2008, 15:41:55

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Peste 100 de energeticieni vor picheta sediul E.ON Moldova din Iaşi
Peste 100 de angajaţi din energie ai E.ON Moldova vor protesta, timp de trei zile, în faţa sediului din Iaşi al societăţii, nemulţumiţi că nu au reuşit să obţină majorările salariale în negocierile cu directorii E.ON Distribuţie şi E.ON Furnizare.

Potrivit sindicaliştilor energeticieni, protestul se va desfăşura, pe parcursul a două ore, în faţa sediului E.ON din Iaşi, în zilele de miercuri, joi şi vineri. După negocierile de săptămâna trecută, sindicaliştii au precizat că procentul de creştere propus de patronat, sub rata inflaţiei, este inacceptabil, în condiţiile în care ei au cerut o majorare de 25%.

"Nu ştiu dacă se va ajunge şi la grevă de avertisment, totul depinde de administraţie. Nu am avut până acum un semnal concret pentru reluarea negocierilor. Noi suntem deschişi dialogului", a declarat liderul de sindicat Crisian Munteanu.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite