money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Peste 110 infracţiuni economice, constatate de poliţişti în ultima săptămână

Publicat la 29.10.2011, 09:26:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Peste 110 infracţiuni economice, constatate de poliţişti în ultima săptămână

Potrivit sursei citate, în perioada 22 - 28 octombrie, poliţiştii din structurile de investigare a fraudelor au constatat 115 infracţiuni de natură economică, pentru săvârşirea cărora sunt suspectate 110 de persoane (zece dintre acestea fiind reţinute sau arestate).

De altfel, potrivit statisticilor, majoritatea infracţiunilor investigate vizează fapte de evaziune fiscală (30), fals în înscrisuri (12), înşelăciunile în relaţiile comerciale (12) şi delapidare (10). Totodată, au mai fost constatate şase infracţiuni la Legea 86/2006 privind Codul vamal, trei la Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi două la Legea Cecului.

Mai mult, din totalul persoanelor suspectate de comiterea de infracţiuni economice, 14 sunt cercetate în 10 dosare complexe, întrucât faptele comise au produs urmări deosebit de grave prin valoarea prejudiciului produs sau al numărului mare de persoane implicate.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite