Potrivit bilanţului Poliţiei Române, în primele şapte luni din 2010, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009, numărul accidentelor de circulaţie grave a scăzut cu 12,2%, al persoanelor decedate cu 14,9%, iar al persoanelor rănite grav a scăzut cu 8,8%.
Statisticile arată că în 2010 s-au produs 4790 de accidente grave, faţă de 5459 de accidente în 2009, în care au murit 1181 de persoane în 2010, faţă de 1387 în 2009, şi 4487 de oameni au fost răniţi grav în anul în curs, faţă de 4919 anul trecut.
Principalele cauze ale accidentelor grave de circulaţie au fost nerespectarea vitezei legale, traversarea neregulamentară a drumului sau neacordarea priorităţii de trecere pentru pietoni. În acest sens, din cauza vitezei excesive sau a vitezei neadaptate la condiţiile de drum s-au produs 1057 accidente (22% din total), soldate cu 334 persoane decedate şi 1043 persoane rănite grav.
De asemenea, oamenii legii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru depăşirea limitei legale de viteză cu peste 50 km/h, 11.556 de permise de conducere. Din cauza traversării neregulamentare a drumului de către pietoni s-au înregistrat 785 de accidente (16,3% din total), soldate cu 174 persoane decedate şi 625 persoane rănite grav. Totodată, peste 120.000 de pietoni au fost depistaţi de către poliţiştii rutieri traversând neregulamentar. Pe locul trei în topul principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie grave se situează neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare, pe acest fond înregistrându-se 384 accidente (8% din total), soldate cu 43 persoane decedate, 352 persoane rănite grav.
Poliţiştii anunţă ca în primele şapte luni ale anului au fost depistaţi peste 300.000 de şoferi care nu purtau centura de siguranţă. " Dacă în Uniunea Europeană, conform studiilor realizate, 90% dintre participanţii la traficul rutier folosesc centura de siguranţă, în ţara noastră doar 52,1% dintre conducătorii auto consideră necesară folosirea acestui dispozitiv în localitate şi 70,4% în afara localităţii", se arată în comunicatul Poliţiei Române.
În total, de la începutul anului, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 104.866 de permise şi au fost retrase 55.482 de certificate de înmatriculare. Totodată, în acest interval au fost descoperite 27.201 de infracţiuni, din care 19.778 la regimul circulaţiei şi 7.423 de altă natură.
Peste 1100 de morţi în accidentele din primele şapte luni ale anului, cu 14.9% mai puţin ca în 2009
Publicat la 15.08.2010, 10:28:12
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Curs valutar: cine îl stabilește și de ce fluctuează

Actualitate
Primele trenuri private noi intră în circulație pe ruta București–Brașov. Pot atinge 200 km/h!

Actualitate
Șoferii români pot susține examenul pentru TIR în limba română, în Germania! Ce se schimbă din 18 august 2026

Actualitate
Sindicaliștii de la metrou spun că luna viitoare se va opri circulația trenurilor

Actualitate
