money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Peste 12.000 de angajaţi ai CFR vor fi disponibilizaţi

Publicat la 20.03.2009, 13:22:58

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Peste 12.000 de angajaţi ai CFR vor fi disponibilizaţi


Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intentionează să reducă cu 12.139 de persoane numărul salariaţilor din sistemul feroviar, potrivit programului de restructurare înaintat vineri organizaţiilor sindicale reprezentative.

Anunţul a fost făcut la numai două zile după ce economistul şef al BNR, Valentin Lazea a declarat că România trebuie să umble la anumite subvenţii, cu aluzie clară faţă de sumele uriaşe primite de la stat de CFR. Chiar dacă programul de disponbibilizăroi este aproape cert, angajaţii CFR nu ştiu încă dacă vor primi sau nu salarii compensatorii.

Programul de restructurare a sistemului feroviar prevede concedierea a 5.949 de angajaţi de la CFR Marfă, 2.545 de angajaţi ai CFR Călători şi 3.536 de salariaţi ai CFR SA. Totodată, vor fi disponibilizaţi 109 de salariaţi ai Societăţii de Administrare Active feroviare, Societăţii Feroviare de Turism, Autorităţii Feroviare Române şi ai Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară.

Roxana Florescu, redactor The Money Channel

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite