Potrivit ultimelor raportări de la sfârşitul anului trecut, Dragoş Cincă avea cel mai mare pachet de acţiuni, ce reprezenta puţin peste 25% din capital, fondul QVT deţinea 15,1% iar Flanco Holding avea o participaţie de peste 10,5%. Schimburile importante de astăzi vin după ce acţiunile companiei au înregistrat în ultimele şedinţe aprecieri considerabile.
De la începutul acestei luni, titlurile retailerului au urcat cu 30%. Compania Flamingo International este cotată la Bursa de Valori Bucureşti din 2005 şi are o capitalizare bursieră de peste 21 de milioane de lei.



