În 28 de judeţe, înregistrarea datelor statistice a fost superioară mediei calculate la nivel naţional. Procente mai mari s-au înregistrat în judeţul Vâlcea (82,62% din locuinţele estimate a fi recenzate), Covasna - 82,29%, Mureş (80,63%), Buzău (80,29%) şi Dolj (80,09%).
Un ritm mai scăzut s-a înregistrat în Bucureşti (58,74%), Ilfov (67,72%), Constanţa (70,00%), Iaşi (71,69%) şi Caraş-Severin (72,63%).
În Bucureşti, înregistrarea datelor statistice arată că pe primul loc se află Sectorul 4 cu 64,12% dintre locuinţe recenzate iar pe ultimele două - sectoarele 2 (55,91%) şi 1 cu 30,18%. Capitala se află pe ultimul loc în clasamentul general.
Reprezentanţii INS au precizat, vineri, că locuitorii rezidenţi în Bucureşti dispun, începând de vineri, şi de procedura de autorecenzare. Astfel, bucureştenii care nu au putut fi găsiţi la domiciliu de către recenzori au posibilitatea să completeze singuri formularele pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor, iar apoi să le transmită - prin e-mail, fax, poştă sau personal - primăriilor de sector. Procedura de autoînregistrare la recensământ impune mai întâi ca persoana respectivă să-şi anunţe (telefonic, prin mail sau fax) această intenţie la primăria sectorului de domiciliu.
Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2011 se derulează în perioada 20 - 31 octombrie, la nivel naţional
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.