Autoritatea Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă peste 19.000 de locuri de muncă, la nivel naţional, pentru perioada 7 - 14 septembrie, se arată într-un comunicat, remis, vineri, agenţiei Newsin, de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă(ANOFM).
Pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 742 de locuri de muncă. Cea mai bogată ofertă este pentru ingineri, respectiv 339 de locuri de muncă, pentru postul de consilier economist în management sunt oferite 35 de locuri, 12 locuri sunt libere pentru postul de inspector de specialitate în administraţia publică şi nouă locuri sunt destinate inspectorilor de resurse umane. De asemenea, ANOFM oferă opt locuri pentru analişti, tot opt pentru consilieri economişti în economia generală şi şase locuri pentru asistenţi de director.
Pentru studii medii şi profesionale, ANOFM oferă 18.304 de locuri de muncă. Principalele ocupaţii pentru care sunt oferite locurile de muncă sunt: 1181 pentru confecţioner-asamblor articole textile, 941 de locuri pentru muncitori necalificaţi la ambalarea produselor solide şi semisolide, 687 de posturi pentru agenţi de pază şi 442 de locuri pentru vânzători. Totodată, sunt locuri libere şi pentru tâmplari, lăcătuşi mecanici, dulgheri, manipulanţi mărfuri, ambalatori manuali etc.
Potrivit comunicatului transmis, mai sunt oferite locuri de muncă şi pentru şoferi de autocamion, electricieni de întreţinere şi reparaţii, ospătari, barmani, mecanici auto, paznici, agenţi de vânzări etc.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa pagina de internet a ANOFM, unde se găsesc locurile de muncă vacante din fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare. De asemenea, cei interesaţi mai pot obţine informaţii şi de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă
Peste 19.000 de locuri de munca vacante pentru saptamana viitoare
Publicat la 09.09.2006, 15:26:13
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Din Moldova până în Argentina. Amploarea unei operațiuni globale împotriva traficului de persoane

Actualitate
Bucureștenii respiră cel mai poluat aer din UE! TOP 10 zone unde nivelul poluării a ajuns alarmant

Actualitate
