Bursa generală a locurilor de muncă a fost organizată în 106 de agenţii judeţene şi locale pentru ocuparea forţei de muncă, iar 2.167 de firme au oferit 26.259 de locuri de muncă, pentru care s-au interesat 46.982 de participanţi.
Din cele 2.047 de persoane angajate pe loc, cele mai multe au fost în Constanţa (353), Satu-Mare (342), Vâlcea (203), Teleorman (190), Botoşani (171) şi Hunedoara (134).
Principalele domenii în care s-au făcut angajări pe loc sunt: hotelier (277), administraţie publică şi apărare (177), agricultură şi servicii auxiliare (154), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (132), industrie alimentară (94), lucrări speciale de construcţii (94), lucrări de geniu civil (82) şi comerţul cu amănuntul (71).
183 de mecanici s-au angajat pe loc, pe următoarele locuri situându-se zidarii (112), dulgherii (68), cameristele (62), şoferii (61), lăcătuşii mecanici (53), ospătarii (46), agenţii de securitate (44), consilierii financiari (15), inginerii (14), directorii (8), economiştii (3) şi administratorii de hotel (2). De asemenea, au mai fost angajaţi 529 de muncitori necalificaţi.
Cele mai multe slujbe au fost oferite în Bucureşti (2.623), Constanţa (2.194), Iaşi (1.561), Timiş (923), Bacău (860) şi Galaţi (837).
Cei mai mulţi participanţi la bursa locurilor de muncă au fost tot în Capitală (3.350), urmată de judeţele Iaşi (3.254), Vâlcea (2.100), Galaţi (2.100), Bacău (1.888), Timiş (1.860), Constanţa (1.843), Braşov (1.634), Suceava (1.570), Olt (1.558), Hunedoara (1.523), Vaslui (1.505) şi Argeş (1.380).
Dintre cele 18.579 persoane selectate pentru angajare, cele mai multe au fost în Bucureşti (2.070), Iaşi (1.496), Galaţi (1.190), Bacău (939), Vâlcea (923), Timiş (854), Constanţa (844) şi Suceava (837).
La Bucureşti, la bursa locurilor de muncă au participat 161 de firme, care au anunţat 2.623 de slujbe, cele mai multe fiind pentru muncitori calificaţi (1.000 de slujbe) în confecţii şi tricotaje, dar şi pentru lăcătuşi, sudori, electricieni, zidari, şoferi, vânzători şi mecanici auto.
Cât priveşte ofertele pentru persoanele cu studii medii (893), firmele au căutat, în general, agenţi de securitate, lucrători comerciali, casieri, gestionari, agenţi de vânzări, gestionari de depozite, operatori de introducere de date, recepţioneri hotel şi secretare.
Muncitorii necalificaţi au avut de ales între 381 de oferte, cele mai multe fiind pentru ambalatori, lucrători la demolarea clădirilor, agricultură, întreţinere de drumuri, personal de curăţenie menajeră, paznici, îngrijitori de clădiri, vânzători de ziare şi spălători de maşini.
Pentru studii medii, oferta a fost mai mică, de numai 349 de posturi, firmele căutând ingineri, economişti, inspectori coordonatori pe asigurări, arhitecţi, chimişti şi consilieri financiari sau juridici.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.