Aflate deja in al treilea an in care pot obtine fonduri postaderare, intreprinderile mici si mijlocii au deja informatiile necesare si au capatat experienta in elaborarea proiectelor, astfel incat anul curent ar putea fi unul in care finantarile vor fi contractate in totalitate, sustin specialistii.
Pe de alta parte, insa, exista si scepticismul ca efectele crizei economice care afecteaza si Romania se vor resimti si pe acest segment, iar daca statul nu adopta masuri pentru a ajuta firmele sa acceseze fondurile europene, este posibil si reversul medaliei. Cu toate ca si anul trecut au existat anumite axe in cadrul carora numarul de proiecte depuse a depasit cu mult banii alocati (este cazul Programului Operational Regional sau al celui pentru Cresterea Competitivitatii Economice), nivelul de contractare pe 2008 nu a fost cel asteptat, mai ales ca existau fonduri restante din anul anterior.
Pe anumite programe, respectiv Programul Operational Regional si cel pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, nivelul de contractare a fost de suta la suta, pentru fondurile din 2007, si de 30-40%, pentru cele din 2008.
“Sincer, ma asteptam la mai multe aplicatii, dar cred ca firmele au asteptat sa vada cum merge. Sunt convinsa ca la celelalte apeluri de proiecte vor fi si mai multe proiecte depuse, pentru ca oamenii vor sa foloseasca aceste surse de finantare. In acest mediu concurential si in contextul economiei globale, in special pe mediul privat de mici dimensiuni, o finantare care sa asigure continuarea afacerii respective este foarte importanta”, explica Valentina Radoi, director Directia de Gestionare a Programului Operational Regional (POR). Pentru 2009, cele mai multe fonduri sunt alocate prin Programul National de Dezvoltare Rurala, care are un buget total pentru acest an de peste 1,4 miliarde euro, cea mai consistenta alocare anuala pana in 2013. In anul care a trecut, cele mai multe proiecte au fost depuse pentru crearea si dezvoltarea de micro-intreprinderi si pentru modernizarea exploatatiilor agricole.
Prin Programul pentru Cresterea Competitivitatii Economice, antreprenorii pot accesa aproape 400 milioane de euro, in timp ce prin Programul Operational Regional, suma disponibila este de peste 441 milioane de euro. Totodata, pentru formare profesionala si dezvoltarea calitatii personalului, pot fi depuse proiecte in valoare de peste 452 milioane de euro, in cadrul Programului Operational Dezvoltarea Resurselor Umane.
In opinia presedintelui Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici Si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, anul 2008 a fost modest din punctul de vedere al absorbtiei fondurilor UE, dar considera ca in 2009 exista premise pentru obtinerea de sume substantiale. Cu unele conditii, insa. “Problema majora pentru proiectele depuse de anul trecut si care ar trebui finantate, in acest an, este schimbarea radicala a conditiilor financiare in care au fost elaborate aceste proiecte. Astfel, parametrii care au fost luati in calcul la elaborarea planului de afaceri sunt cu totul altii acum, iar costul creditelor a crescut cu 15-20%”, a spus Nicolescu. Potrivit acestuia, CNIPMMR a propus deja Guvernului o modificare legislativa in ceea ce priveste ajutorul de stat, astfel incat statul sa finanteze diferentele de dobanzi aparute intre momentul depunerii proiectului si cel actual.
In acest fel, sustine Nicolescu, in primele luni ale anului, sute de proiecte depuse anul trecut ar obtine finantare, ceea ce ar aduce un influx de aproximativ un miliard de euro in economia romaneasca. Totodata, autoritatile trebuie sa urgenteze simplificarea procedurilor de obtinere a fondurilor, astfel incat cele aproximativ 800 milioane de euro destinate IMM-urilor pentru 2009 sa fie accesate in timp cat mai scurt.
In opinia consultantului Dragos Jaliu, partener la Structural Consulting Group, pana in acest moment nu se poate vorbi de absorbtie, pentru ca banii contractati nu au fost cheltuiti efectiv, si abia in 2010 se va sti o cifra clara a nivelului de absorbtie. “Previziunile pentru 2009 sunt destul de bune, pentru ca exista multe proiecte precontractate, care vor obtine finantarea in prima parte a acestui an.
Pe POR, de exemplu, exista aproximativ 400 de proiecte de sute milioane de euro, care vor fi semnate si care sper ca vor demara in scurt timp. Probabil ca nici in 2009 nu se va ajunge la contractarea suta la suta a banilor disponibili pentru acest an, dar vor fi programe, ca acela de competitivitate economica si pentru dezvoltarea resurselor umane, unde interesul este mare si care au avut succes si anul trecut”, a explicat Dragos Jaliu.
Potrivit consultantului, criza economica nu va bloca accesarea de fonduri europene, dar autoritatile vor trebui sa simplifice legislatia, pentru ca perioadele de evaluare si termenele de rambusare sa fie diminuate.
expert 400 de proiecte semnate deja vor demara in 2009
Dragos Jaliu partener la Structural Consulting Group
Previziunile pentru 2009 sunt destul de bune, pentru ca exista multe proiecte precontractate, care vor obtine finantarea in prima parte a acestui an. Pe POR, de exemplu, exista aproximativ 400 de proiecte de sute de milioane de euro, care vor fi semnate si care sper ca vor demara in scurt timp. Probabil ca nici in 2009 nu se va ajunge la contractarea suta la suta a banilor disponibili pentru acest an, dar vor fi programe, ca acela de competitivitate economica si pentru dezvoltarea resurselor umane, unde interesul este mare si care au avut succes si anul trecut”.
expert S-au schimbat radical conditiile financiare
Ovidiu Nicolescu presedinte al CNIPMMR
Anul 2008 a fost modest din punctul de vedere al absorbtiei fondurilor UE, dar exista premise pentru obtinerea de sume substantiale in 2009. Cu unele conditii, insa. Problema majo-ra pentru proiectele depuse de anul trecut si care ar trebui finantate, in acest an, este schimbarea radicala a conditiilor financiare in care au fost elaborate aceste proiecte. Astfel, parametrii care au fost luati in calcul la elabo-rarea planului de afaceri sunt cu totul altii acum, iar costul creditelor a crescut cu 15-20%”.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.